Activitate educativ-religioasă desfășurată în cadrul proiectului „Împreună prindem curaj”

În data de 4 iunie 2025, în cadrul proiectului „Împreună prindem curaj”, un grup de 50 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” a participat la o deplasare culturală la Patriarhia Română.

🙏 Proiectul are ca scop conștientizarea valorii umane, socializarea și combaterea violenței în mediul școlar, prin promovarea principiilor moral-religioase.

🕊️ Elevii s-au închinat și au adus rugăciuni Sfinților Împărați Constantin și Elena, precum și Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ale căror sfinte moaște se află în Catedrala Patriarhală. De asemenea, au vizitat Palatul Patriarhiei, unde au aflat informații despre întemeierea Patriarhiei Române în anul 1925 și despre rolul Bisericii în societatea contemporană.

🎓 Grupul a fost alcătuit din elevi care s-au remarcat în acest an școlar la concursuri și olimpiade școlare. Cadrele didactice însoțitoare au fost: prof. Alexandru Negoiță – director adjunct, prof. Marieta Bratu – coordonator proiecte și programe educative, și prof. Ruxandra Neagoe – consilier școlar.