![]()
Întâlnirile au avut loc într-un cadru interactiv, adaptat vârstei elevilor, iar discuțiile au vizat formele de violență întâlnite în mediul școlar, consecințele acestora și importanța prevenirii comportamentelor antisociale. Elevii au fost încurajați să pună întrebări, să își exprime opiniile și să analizeze situații concrete din viața de zi cu zi.
Un accent important a fost pus pe modalitățile prin care copiii pot cere ajutor atunci când sunt victime sau martori ai unor fapte de violență, dar și pe rolul comunicării nonviolente și al empatiei în gestionarea conflictelor. Mesajul transmis a fost unul clar: 𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐞, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐜𝐞𝐫𝐮𝐭 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐭𝐞𝐚𝐦𝐚̆.
Elevii au primit și materiale informative, menite să le ofere repere clare privind siguranța personală, responsabilitatea civică și pașii corecți de urmat în situații dificile, contribuind astfel la consolidarea unui climat școlar sigur și echilibrat.
Astfel de activități consolidează parteneriatul dintre școală și instituțiile statului și susțin formarea unor tineri informați, responsabili și implicați, într-un mediu educațional bazat pe respect, încredere și siguranță.























